Dan Bordeianu (49 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți actori din țară, în special pentru rolurile din „Numai iubirea”, ...
Este un detaliu pe care nu foarte mulți dintre noi îl știu, însă atunci când ajungem în acest aeroport din București, sau ...
Dacă ești stăpân de pisică, probabil ai observat că momentul în care te îndrepți spre baie devine brusc și momentul în care ...
Deja înaintăm în Postul Crăciunului, iar dacă suntem în căutarea unei rețete delicioase, pe care o vom putea pregăti ușor, ...
Ana-Maria Barnoschi (32 de ani), una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România, s-a cununat religios cu alesul inimii sale, Vlad Bălău, în vara acestui an, pe exotica insulă Mallorca, din ...
Un val de schimbări legislative afectează viața la bloc, punând accent pe respectul reciproc și pe protejarea mediului și a ...
Bradul de Crăciun, simbolul clasic al sărbătorilor, a primit un upgrade modern. În locul bradului tradițional, încărcat cu ...
Anul acesta, sărbătorile vin pe fondul unei situații economice tensionate la nivel european. Studiul realizat de Offerista ...
Imagini stranii, care au fost surprinse pe cerul Spaniei înainte de inundațiile devastatoare provocate de furtuna Dana, au fost făcute publice și au declanșat o ...
O tânără de culoare din Qatar, Julia Babra, a devenit virală pe internet datorită experienței de care a avut parte când a ...
Casei Naționale de Pensii Publice estimează că toate deciziile restante vor fi soluționate până la finalul lunii noiembrie.
Pielea din jurul ochilor este cea mai sensibilă zonă a feței, fiind predispusă la riduri din cauza pierderii de colagen, ...